Temperaturile scăzute din ultimele zile au făcut ca Faleza Cazinou Constanţa să capete o imagine desprinsă parcă din poveşti. Un adevărat spectacol de gheaţă, valuri impresionante, pescăruşi zburând deasupra apei şi ţurţuri de gheaţă pe stabilopozii încremeniţi. Din când în când, soarele îşi mai arăta dinţii strălucind peste faleza acoperită de nea. Pe scurt albul zăpezii şi al gheţii a pus stăpânire peste tot. Constănţenii au ieşit şi ei să admire frumuseţea iernii. Am surprins şi noi câteva imagini şi vi le oferim în cadrul unui fotoreportaj.










